noiembrie 23, 2014

Romanul – Superficial sau Ignorant?

romanul

Stiu ca au trecut alegerile si ca letargia care a consacrat poporul roman de dupa `90 s-a instalat deja, dar totusi, e ceva nu-mi iese din cap…

Apolitic fiind si detasat complet de problemele societatii romanesti (sau mai bine zis, plecat din tara) privesc lucrurile cu oarecare relaxare si cu putin mai mult obiectivism. Sau cel putin asa cred si nu vad ce motive as avea sa fie altfel. Pe de alta parte, nu vreau deloc sa politizez continutul site-ului, pentru ca sunt convins ca cei care ma urmaresc sau cauta ceva aici o fac satui fiind de politica romaneasca si de tot ce o inconjoara, asa ca nu vreau sa-i dezamagesc si probabil va fi una din putinele postari pe aceasta tema.




Trecand la subiectul ce ma framanta, nu pot sa nu observ inversunarea, atat in mass-media cat si (mai ales) in social-media, impotriva premierului Ponta. Am vazut si am citit fel si fel de indemnuri, declaratii si caracterizari la adresa “inculpatului” care unele, trebuie sa recunosc, ma depasesc total. De ce e Ponta mai comunist decat Basescu sau ceilalti, nu pot sa-nteleg?! N-au facut politica in acelasi timp? Nu sunt contemporani? Nu face Basescu politica dinaintea lui Ponta, deci logic, e mai comunist? Ce inseamna vin comunistii la putere, adica Romania trece iar la comunism?

Poate sunt eu un pic mai “slow” la minte, cum ar zice englezu`, si nu pricep chestiile astea fundamentale dupa care e guvernata tarisoara asta. Jur ca unii m-au dat pe spate cu inversunarea lor impotriva comunstilor care n-am inteles de unde au aparut asa deodata…





Si totusi, doamnelor si domnilor, dormeati toti in ghete atunci cand prea-iubitul presedinte l-a numit in functia de premier pe, ghici cine?!, comunistul Ponta! Unde erati atunci? De ce n-ati iesit in strada atunci? Sau nu stiti ca tara e condusa de guvern si nu de presedinte?! Presedintele, daca are bun simt, nu face decat sa reprezinte tara pe la diverse summit-uri si alte intalniri la nivel inalt. Cum l-ati putut lasa pe comunistul Ponta sa aiba acces la bani, la buget, la fonduri, la tot? Era (este inca!) seful guvernului! Un comunist in fruntea guvernului cu putere de decizie in stilou (la propriu!) si nimeni n-a zis nimic! Ba` mai mult, l-ati lasat pe Basescu sa-l puna pe un comunist (manevrat de Iliescu, am inteles de curand) sef de guvern! Pai daca a fost bun de premier, de ce nu e bun de presedinte? Sau atunci nu era comunist?! Sau daca era comunist si bun de premier, de ce n-ar fi un bun presedinte, desi comunist? Care e logica dupa care va ghidati cand faceti astfel de alegeri? Cum si cand decideti cine e comunist si cine nu? E mai bun un premier comunist decat un presedinte comunist? Sau daca abia acum ati aflat ca e comunist, de ce nu-l certati pe Basescu ca l-a pus acolo? Sau nici el nu stia ca Ponta e comunist? Bai fratilor, cum vine asta? Cand va treziti? Astia se joaca de-a alba-neagra si voi credeti tot ce debiteaza la televizor? In ce tara normala se mai intampla asta?

Trecand in partea cealalta, aflu ca Iohannis are 6 case! Din meditatii, zice el. Ma repet, 6 case!! Fratilor, sunteti orbi, sau saraci cu duhul? (Apropo, propun ca toti profesorii sa se mute la Sibu! Inteleg ca orele de meditatii sunt la mare cautare si, mai important decat atat, sunt platite regeste!) Domnule Iohannis, macar minte altceva, cum sa zici domne` ca le-ai cumparat din meditatii!? In orice ce tara “normala la cap” din lumea asta, unul care zice ca si-a “tras” 6 case din meditatii se discrediteaza instantaneu! Dar nu in Romania! In Romania se poate orice. In Romania vin comunistii cand se fac alegeri si dispar dupa. In Romania il lasam pe unul sa aiba grija de buget si ministere, dar nu-l vrem ca presedinte. In Romania ne bucuram excesiv in strada ca n-a fost ales unul sau altul presedinte, dar uitam (tot excesiv, daca-mi permiteti) sa ne cerem drepturile cu aceeasi inversunare care ne-a unit mai devreme.

Nu ma intelegeti gresit, ma doar fix in cot cine e presedinte sau cine e premier! Nu ma afecteaza cu nimic si nici in plus nu-mi iese! Insa observ un lucru: romanul e in contra-timp! Nu stie cand sa iasa in strada si cand nu. Sau stie, dar nu vrea. Sau e prea lenes. Sau e pe principiul “lasa ca sunt destui acolo”. Sau iese, dar face “dansul pinguinului”. Sau crede doar ce vorbeste unul sau altul la televizor si-l doar in cot de propria-i constiinta…Sau..sau..sau..etc..etc

Astept cu nerabdare urmatoarele alegeri, la care sunt convins ca circul se va repeta si vor aparea fascistii, nazistii, bolsevicii, hitleristii, stalinistii si poate chiar extraterestrii!

Vorba regretatului Toma Caragiu…”Petrecerea continua”..




Vrei sa ajuti la randul tau? Super! Da-i un share!

Citeste si:
N-am gasit alte articole similare...
  • cristi voicu spune:

    Zici bine prietene, subscriu!

  • marius spune:

    salut
    se vede un pic altfel de la tine dar in principiu ai dreptate

  • >
    shares